Pret analiza de risc

tariful unei analize de risc

Tariful unei analize de risc la securitatea fizică va fi stabilit prin negociere directă, între prestator şi beneficiar, fiind diferit de la un obiectiv la altul, în funcţie de următoarele elemente:

  • obiectul de activitate al societăţii;
  • suprafaţa totală şi suprafaţa construită;
  • numărul de angajaţi;
  • valoarea aproximativă a bunurilor societăţii;
  • zona de dispunere a obiectivului;
  • măsurile de securitate implementate;
  • numărul punctelor de lucru/obiectivelor.

Tarif analiza de risc

Nu uitați că, un tarif mic nu înseamnă întotdeauna un câştig, acesta poate fi chiar o pierdere, în viitor, din cauza:

  • faptului că evaluatorul, ,,întâmplător”, este şi angajat/administrator/colaborator al unei firme care comercializează/instalează elemente electronice de securitate (camere video, senzori de detecţie etc), iar în urma evaluării, întocmită la un tarif incredibil de mic, vi se va recomanda, cu multă amabilitate, să instalaţi elemente din gama celor pe care le comercializează;
  •   unui raport de evaluare şi tratare a riscurilor la securitatea fizică întocmit sumar, existând riscul anulării acestuia de către poliţie;
  •   măsurilor de securitate fizică recomandate pentru implementare, cu costuri mari şi neargumentate;
  •   tratării superficiale a vulnerabilităţilor şi ameninţărilor existente la adresa societăţii dumneavoastră. 

Pentru alte detalii despre legislatia privind analiza de risc la securitatea fizica, va rugam accesati blogul nostru: Blog analiza de risc
Un evaluator de risc profesionist o sa va ajute.

Call Now Button